Despre mine

De multe ori nici eu nu pot răspunde coerent la ce sau cine sunt eu. De cele mai multe ori nu mă întreb. Exist, simt, gândesc, muncesc, fac ce simt şi când simt. Visez şi îmi împlinesc visele. Trăiesc intens ce mi se oferă, cu bune şi rele, dar încerc să nu iau de la viaţă decât lucrurile frumoase.

Sunt dependentă de oameni şi de comunicare. Probabil că din acest motiv am ales mereu să funcţionez în job-uri care au legătură cu oamenii. În 20 de ani de muncă, am schimbat câteva meserii, ceva companii în care am fost angajată și vreo 3 afaceri personale. Am făcut jurnalism, editare de carte, traduceri, secretariat, marketing, promovare, administrare de business, consultanță, social media, terapii. Nu neapărat în această ordine și nu neapărat una după alta, ci mai multe în același timp. Nu am renunțat, cumva, la nici una dintre ele definitiv, dar mereu le-am dat alte sensuri și forme. Uneori am avut senzația că fac prea multe, alteori prea puțin. Cine să știe, până la urmă, măsura lucrurilor sau să spună de unde și până când poți face lucrurile într-un fel sau altul sau de ce nu le poți face mereu altfel. Indiferet ce am făcut, însă, în viața asta, din poziția de angajat, din cea de femeie de afaceri ori aceea de terapeut/coach/consultant, am dat 100% din ce am putut și am livrat, în mare parte, mai mult decât am promis, niciodată mai puțin. Citește mai multe despre mine aici.

Nu am jucat niciodată la Loteria Naţională, dar joc mereu la Loteria Vieţii

Ca date biografice nu am nimic spectaculos, am un moment în care am apărut, câteva momente în care am făcut şcoală şi m-am educat, alte câteva momente în care am trăit, am iubit, am visat, am înfăptuit, adică am exact aceleaşi momente pe care le avem cu toţii. Născută într-un orăşel de provincie, într-o familie obişnuită de oameni, cu 2 părinţi minunaţi, care mi-au oferit tot ce au putut ei mai bun pe lumea asta şi cu 2 fraţi care astăzi îmi sunt şi parteneri de business, am ajuns acum la o primă maturitate determinată de un drum sinuos şi bine asumat.
Încerc să mă educ zilnic, să învăţ mereu ceva nou, să devin pe zi ce trece mai bună în tot ceea ce fac, să nu dezamăgesc pe nimeni, dar, mai mult, să nu mă dezamăgesc pe mine însămi. Încerc să nu regret nimic şi, de va fi vreodată să regret ceva, încerc să nu regret ceva ce nu am făcut. Mai repede să regret ceva ce am făcut. Motiv pentru care fac tot ceea ce pot face, simt tot ceea ce pot simţi, iubesc tot ceea ce pot iubi. Îmi plac provocările şi încerc mereu să le fac faţă. Uneori pierd, alteori câştig. Nu am jucat niciodată la Loteria Naţională, dar joc mereu la Loteria Vieţii. Au fost momente în care am jucat totul pe o carte. De cele mai multe ori am câştigat.

Un tren nu trebuie să ţi se potrivească până la capăt

Sunt un om care a reuşit „imposibilul” de câteva ori în viaţa asta. Sunt un om care nu crede în NU POT, ci în NU VREAU. Atunci când vrei nu există nu pot. Şi nu există imposibil. Și lumina electrică a fost imposibilă până a venit cineva și a inventat becul. La fel și frigiderul sau mașina.

Tatăl meu avea o vorbă, care m-a ghidat mereu în viaţa asta: atunci când trenul opreşte în gara ta, suie-te în el fără frică şi mergi până la capăt. Dacă a oprit în gara ta, nu a oprit degeaba. Orice regret după ce a plecat e inutil. Nu ştiu dacă i-a aparţinut sau s-a inspirat de undeva, dar ce importanță are? M-am urcat în toate trenurile care mi-au oprit în gară şi azi nu regret nimic. De multe ori m-am suit în trenuri cu destinaţie necunoscută, crezând cu tărie că nu destinatia finală este cea mai importantă. De fapt, cine poate spune care e, cu adevărat, destinația finală? Sau dacă destinația pe care o vrei azi nu se potrivește cu planurile de mâine? Nu ştii niciodată ce se întâmplă pe drum. Iar un tren nu trebuie să ţi se potrivească până la capăt. Pe drum poţi întâlni altele în care să urci. Dar pe acelea nu le-ai întâlni dacă ai fi pe peronul iniţial. Un tren nepotrivit ca destinaţie finală ne poate aduce în cale un om potrivit, de pildă, împreună cu care să schimbăm macazul. Şi tot aşa. Dacă opreşte în gară, nu opreşte degeaba…

Şi acest blog e tot un tren. Când l-am început, acum mulți ani, i-am dat o destinație care, la vremea respectivă, părea a fi ce trebuie. Cumva, în timp, el a prins o identitate de sine stătătoare, care până la o vreme mi s-a potrivit. Viața s-a transformat, între timp, eu m-am transformat, blogul nu mi se mai potrivea. Dar pentru că nu am luat singură decizia de a-i da o nouă direcție, universul i-a dat un brânci, așa că în martie 2017 am pierdut, în urma unui atac cibernetic, toată informația. Aș fi putut-o reface, textele le am, undeva, arhivate. Dar a venit momentul să o iau de la capăt, altfel… Voi păstra doar ce se mai potrivește în momentul de față, rescriind unele finaluri sau completând unele povești.

Tu ești miracolul pe care îl cauți