Ce-ai spune de puțină încredere și recunoștință astăzi? Cum ar fi dacă ai avea încredere? Cum ar fi dacă în loc să te concentrezi pe ce nu merge te-ai concentra pe ce merge?
Cum ar fi dacă în loc de lista de 1000 motive pentru care ce vrei tu acum nu este posibil ai face o listă cu 1000 motive pentru care ce îți dorești ar fi posibil chiar azi? Cum ar fi dacă într-o dimineață te-ai trezi zâmbind și ai realiza că tot ce îți dorești este deja acolo pentru tine?
Cum ar fi dacă viața ar asculta exact ce îți dorești și ți-ar pune la picioare toate darurile pe care le-ai cerut? Cât de recunoscător ai fi? Ai fi sau nu recunoscător? Ai aprecia sau nu?
Sigur că da, ai spune. Chiar te gândești că te întreb ceva complet aiurea, că nu are sens întrebarea. Și totuși… azi dimineață ai fost recunoscător pentru că ai deschis ochii? În mintea ta e de la sine înțeles că ai ochi. Dar știi câți oameni nu pot vedea? Pentru acel de la sine înțeles nu a semnat nimeni nici un contract și nici o garanție, deci faptul că e de la sine înțeles nu înseamnă că nu trebuie să fii recunoscător. De câte ori în viața ta ai mulțumit cerului pentru că ai picioare? Pentru că nici pentru picioare nu a semnat nimeni vreun contract.
Pentru nimic din ce experimentezi acum nu ai primit o garanție. Nimeni nu are garanția că mâine se trezește. Trăim ca și când e obligatoriu să apară o nouă zi mâine, dar pentru mulți ziua de mâine nu mai vine.
Și ne zbatem în tot felul de lucruri, gânduri, emoții care nu-și au sensul, ca și când mâine este garantat pentru cineva. Ne batem joc de corpul nostru ca și când el trebuie să fie și trebuie să ne servească oricând îi cerem, de câte ori îi cerem și în orice situație. E al nostru, ni se cuvine. Apoi ne supărăm că nu mai duce.
Nu suntem recunoscători niciodată că vedem, dar dacă avem o problemă cu ochii, ne supărăm. Nu suntem recunoscători că auzim, dar dacă ne dor urechile nu ne place.
Ajungem să apreciem ceea ce avem atunci când nu mai avem sau când suntem amenințați să nu mai avem. Nu apreciem că mai avem o zi la dispoziție în care să iubim, să creăm, să ne plimbăm, să ne vedem cu persoanele dragi, dar dacă ne ducem la doctor și ne spune că mai avem o zi de trăit am vrea să facem toate astea și regretăm că nu le-am făcut.
Cât de recunoscător, conștient vorbind, ai fost până acum pentru familia pe care o ai? Când te plângi de soțul sau soția ta, știi că sunt persoane care plâng că nu au? Când te plângi de copilul tău, știi câți ar vrea să aibă copii și nu pot? Știi câți oameni plâng pentru le-a murit copilul sau mama sau partenerul de viață? Și câți plâng și pentru că atunci când erau în viață au „uitat” să le spună „te iubesc”?
Cât de recunoscător ai fost pentru banii pe care îi ai? Ăia puțini, cu care îți cumperi alimente și plătești facturi și îți asiguri confortul ăla mic pe care îl ai, dar îl ai. Când vezi un bănuț pe stradă te apleci să îl ridici? Dacă îți cade din buzunar te apleci să îl iei? E prea mic? Cum ar fi dacă ai avea 5 saci de bănuți din ăia mici? Ar mai fi puțin?
Dacă tot timpul îți spui că nu ai, ți-e frică de ziua de mâine, de facturile care vin la plată, de ce se va întâmpla și nu te uiți niciodată în jurul tău iar dacă te uiți vezi doar ce nu e, cum ai vrea să ai?
Cum ar fi dacă puținul ăla pe care îl ai nu l-ai mai avea deloc? Care ar fi sentimentul? Sunt oameni care au mai puțin ca tine? Știi că ești mai bogat decât mulți alții și puținul ăla al tău este o avere pentru altcineva?
Cu toții am avut nenumărate dorințe pe care le-am dorit împlinite și ne-am concentrat pe toate motivele pentru care ele nu se pot împlini. Așa că le-am lăsat să moară și am luat în brațe frustrarea, regretul, neputința, tristețea…
Dar am avut și nenumărate dorințe care s-au împlinit, iar când s-au împlinit, în loc să fim recunoscători pentru ele, am trecut mai departe. Aproape instant. Am pus o bifă simplă acolo, pe o hârtie imaginară, și am trecut la un alt vis.
Când a fost ultima dată când te-ai oprit în loc, ți-ai luat 2 minute din timpul tău prețios, ai închis ochii și, în liniște, cu toată ființa ta, ai mulțumit cerului pentru că ai o nouă zi la dispoziție în care să creezi, să te bucuri, să vezi, să auzi, să mergi, să împărtășești, să iubești, să îmbrățișezi, pentru că ai oameni pe lângă tine care te iubesc, pe care îi iubești, pentru că ai un acoperiș deasupra capului, un venit care îți asigură traiul, acces la informație și multe, multe, multe alte lucruri.
Ne-am obișnuit atât de mult să credem că toate aceste lucruri ni se cuvin, că ne concentrăm mereu să avem mai mult, dar și dacă am avea mai mult am vrea și mai mult.
Pentru că am uitat să apreciem. Pentru că mintea noastră fuge mereu la ce nu merge, la ce nu avem, la ce nu ne place. Și concentrându-ne mereu pe asta ajungem, în timp, să nu mai avem nici bucurie, nici plăcere, nici încredere.
Cum să ai încredere că viața îți oferă lucruri bune dacă tot ce gândești și simți este lipsa, durerea, stresul, angoasele? Dacă toată concentrarea noastră este pe ce s-a întâmplat și fugim mereu din prezent în trecut, cum am putea să avem încredere în viitor?
Ce bine era când aveam… ce bine era când… ce bine dacă nu s-ar fi terminat… ce-ar fi să începi să fii recunoscător începând de azi și să renunți măcar pentru câteva momente la toate lucrurile alea care nu funcționează și nu îți plac și te enervează și…?
Vor fi acolo și dacă nu le acorzi toată atenția ta, nu-ți fie teamă. Le vei regăsi unde le-ai lăsat dacă îți va fi dor de ele după ce timp de 2 minute te-ai concentrat pe ceva frumos.
Atunci când începi să simți recunoștință pentru tot ce ai bun în lumea asta, vei vedea că încrederea reapare. Atunci când vezi cât de multe lucruri bune ai în viața ta vei începe să schimbi perspectiva. Vei vedea că dacă te uiți în portofel cu recunoștință în loc de supărare și nemulțumire începi să vezi altfel multe lucruri și începi să experimentezi altceva.
Atunci când mintea ta se eliberează de toxicitatea gândurilor care îți întrețin starea de nemulțumire, de lipsă, de stres, de neputință etc. vei acționa diferit, ți se va părea normal să te comporți diferit, să iei alte decizii.
Sigur, e nevoie de timp și de exercițiu. Pentru că e mai simplu să te plângi, să te enervezi, să fii supărat. Te-ai antrenat ani de zile să ai această atitudine. Prin urmare, dacă simți acum, în urma acestui articol, că ești recunoscător, nu te aștepta ca mâine să fii zen. Conștientizează, însă, mâine, că iar ai uitat să mulțumești și fă-o. Și poimâine la fel. Ori de câte ori îți amintești.
Fă-ți un obicei ca seara înainte de culcare să rememorezi ziua căutând acele lucru bune care s-au întâmplat, nu acele situații neplăcute prin care ai trecut. Chiar și în zilele cele mai grele avem cel puțin câteva lucruri pentru care să ne simțim recunoscători. Notează-le pe ceva sau pur și simplu fii conștient de ele. Măcar mental să le „aduni”.
Uită-te cu atenție în jurul tău și observă că sunt oameni care au mai puțin ca tine, care nu pot merge, care nu pot vedea, care nu pot face ce faci tu, care sunt singuri, care nu au avut părinți, cărora le-au murit copiii, care mai au 2 luni de viață, care nu au o familie, care nu au un venit, care nu au mâncare… cu cât vei face asta mai des, cu atât mai multă încredere vei avea în viața ta, în povestea ta, în Dumnezeu. Și cu cât mai multă încredere vei avea, cu atât mai multe lucruri vei avea în viața ta.
Gânduri în mijlocul pandemiei. Sau later edit.
Articolul ăsta l-am scris acum vreo 2 ani, dacă nu mai demult. A fost chiar un capitol într-un program online. Dar e la fel de valabil și azi, în mijlocul unei crize fără precedent. Poate chiar mai valabil dacă vrem să rămânem sănătoși nu doar la trup.
Toată nebunia asta în care trăim este o lecție extraordinară din care putem ieși mai buni, mai înțelepți, mai bogați, mai uniți. Putem înțelege cu adevărat că nimeni nu semnează contracte cu viața și nu primește nici o garanție că se trezește mâine.
Putem ca în loc să ne mai fie teamă că ne omoară virusul să fim recunoscători pentru că ne-am trezit și azi. Și că și ai noștri sunt sănătoși. Și avem tot ce ne trebuie cu adevărat acum și aici.
Dar putem ieși și mai săraci, mai dezbinați, mai singuri, mai răi, mai temători, mai stresați.
Perspectiva este cea care dă tonul, nu experiența în sine. Fiecare dintre noi interpretează diferit ceea ce se întâmplă acum și tot viitorul se va scrie și se va rescrie în funcție de aceste interpretări. Ce facem noi cu noi acum este mai important decât ce face virusul și decât toate ordonanțele militare la un loc.
Încremenirea în așteptarea veștii că normalul se va întoarce va face mult rău. Pentru că normalul de la care am plecat nu va mai fi posibil. Faptul că nu am putut ieși din case atât de mult timp va lăsa urme, chiar dacă acum avem senzația că nu.
Afaceri s-au închis și mulți oameni și-au pierdut locurile de muncă. Alte afaceri s-au deschis, însă. Au apărut alte nevoi, produse și servicii noi. Dar unele au devenit desuete.
Faptul că am putut lucra de acasă ne-a adus multe avantaje la care probabil nu vom renunța și asta va dicta multe schimbări pe viitor. La fel și faptul că școlile nu se vor deschide până în septembrie. Și mulți oameni au nevoie acum să regândească foarte multe lucruri.
Cu toții trăim o stare de incertitudine. Învingători vor fi cei care vor înțelege că atunci când toate regulile au dispărut și totul e în schimbare avem o extraordinară libertate de a crea. Pentru că nimeni nu știe ce se va întâmpla putem face orice, putem greși, putem încerca, putem lua decizii din cele mai năstrușnice.
Dar asta înseamnă să ne luăm viața în mâini și să nu mai așteptăm să vină cineva să ne spună că va fi bine. Ne va fi cum vom facem noi să ne fie.
Când trăiești în frică te îmbolnăvești. Mai repede sau mai târziu, dar se va întâmpla. Iei decizii proaste, ești nefericit(ă) și îi faci și pe cei din jurul tău nefericiți. Rațiunea ne este întunecată de frică, corpul se tensionează, viața pare sumbră.
Când trăiești în recunoștință te vindeci. Ai încredere, iei decizii bune, găsești soluții, devii creativ(ă), îi poți ajuta și pe cei din jurul tău și îi poți face fericiți. Ai energie, ai poftă de viață, ai credință. Viața ți se dezvăluie altfel. Corpul se relaxează, mintea funcționează la capacitate maximă.
Frica și recunoștința nu pot co-exista. E ori, ori. Îți doresc să alegi recunoștința.
Sunt aici pentru tine dacă treci prin momente dificile, sunt aici pentru tine și dacă ai nevoie de ajutor să faci o schimbare. Sau dacă, pur și simplu, poți să faci și singur(ă), dar nu vrei. Citește aici.
Citește și: Rugăciunea, între credință și dogmă.
Vrei să ținem legătura? Abonează-te la newsletter. Te aștept și pe Facebook, uneori sunt mai prezentă acolo. Dar, dacă vrei chiar mai mult decât atât, înscrie-te pentru Mini-ghidul de transformare.