Sau cum personalitatea ta îți crează realitatea personală. Sunt cuvintele lui Dr. Joe Dispenza (într-o traducere liberă) și voi încerca să ți le explic în detaliu. Dacă vei vrea să citești mai multe din această sferă îți recomand să citești cărțile lui Joe Dispenza.
Fă un experiment. Gândește-te la ceva. De pildă, că nu ai bani să plătești o factură. Imediat ce gândești asta, dacă ești atent(ă) la tine vei începe să simți o stare de nesiguranță sau neputință sau frică. Corpul se va așeza automat într-o postură care arată frică și nesiguranță, de obicei cu umerii căzuți și capul plecat.
Creierul monitorizează felul cum te simți și începe să transmită mai multe gânduri legate de nesiguranța ta privind factura cu pricina. Gândurile vor declanșa apoi emoții din ce în ce mai puternice. Te vei simți din ce în ce mai copleșit(ă).
Înlocuiește grija facturii cu lipsa de iubire. Sunt singur(ă), nu merit să fiu iubit(ă), pe nimeni nu mă iubește nimeni etcetera. Sau cu „nu sunt suficient de bun(ă)” sau ”nu sunt bun(ă) de nimic”. Acum gândește-te cum ar fi să repeți asta zilnic. De fapt, stai, chiar o faci!
Dacă ceva te doare suficient de tare și rememorezi continuu emoția atașată,
evenimentul devine etalon pentru viața ta și începi să te definești conform cu ce ți se întâmplat.
Atunci când nu vindeci o emoție rezultată dintr-o experiență trecută, atunci îți repeți la nesfârșit o poveste despre trecut. Și începi să spui: SUNT AȘA pentru că acum 7 luni, 7 ani, 30 ani mi s-a întâmplat asta… chiar dacă la nivel conștient nu o faci sau nu o spui cu voce tare, la nivel de automatism subconștient povestea ta e prezentă continuu.
Cum se întâmplă asta, de fapt?
Atunci când emiți un gând, stimulezi un set de celule neuronale, niciodată altele. Dacă repeți gândul, de fiecare dată vei stimula exact același set de celule ca și prima dată, aflate în aceleași tipare neuronale. Dar, de fiecare dată când emiți un gând, creierul produce și o reacție chimică pe care în mod obișnuit o numim emoție, pe care o transmite către corp.
Aceleași celule nervoase vor emite de fiecare dată aceleași reacții chimice. Stimulând zilnic aceleași circuite nervoase și niciodată altele, aceste circuite devin din ce în ce mai conectate și mai puternice, iar emoțiile vor fi de fiecare dată aceleași.
În timp, ajungi la o programare extrem de rigidă a creierului, dar, mai mult decât atât, resimțind mereu aceleași emoții, ajungi să îți condiționezi corpul să simtă mereu la fel și să știe să facă anumite lucruri, chiar mai bine decât mintea.
Pe înțelesul tuturor: nu trebuie să ne gândim dimineața dacă facem cafeaua înainte de a face duș sau invers, dacă timp de câteva luni sau ani am făcut mereu cafeaua înainte să facem duș. Corpul nostru ne va duce la bucătărie fără să îi dăm o comandă conștientă. El știe deja mai bine decât mintea noastră că, după ce ne dăm jos din pat, mergem la bucătărie.
Observă-ți obiceiurile și ai să vezi că, în proporție de 95%, acțiunile tale sunt automate. Vii acasă într-o zi și dai drumul la televizor pentru că vrei să te uiți la ceva sau să asculți muzică. A doua zi te duci la bucătărie și prepari cina. A treia zi uzi plantele. A patra dai un telefon… dacă în fiecare zi faci lucruri noi atunci când ajungi acasă, oricare dintre aceste acțiuni pe care le faci vor fi mereu acțiuni conștiente și de fiecare dată te vei întreba: ce am chef să fac azi?
Dacă însă vii acasă și dai drumul la televizor, îți place asta și mâine repeți și poimâine la fel și 3 luni după și încă un an… poți observa că dacă într-o zi decizi că te duci acasă și să speli vasele te trezești liniștit(ă) la o oră după ce ai venit acasă cu telecomanda în mână și vasele nespălate. Corpul tău a acționat telecomanda automat.
NU mă crede, pune la îndoială și testează. Mirarea nu-ți va fi mică, promit. Fă asta cu orice comportament pe care îl ai de mult timp.
Ca un eveniment să se transforme în amintire pe termen lung, e nevoie de o emoție atașată. Nu ne amintim decât acele lucruri care au produs emoții: primul sărut, ziua nunții, nașterea copilului, ziua în care te-a cerut de nevastă, prima zi de școală sau de muncă, întâlnirea cu o persoană foartă importantă etc. Nu ne amintim nimic care „ne lasă rece”.
De câte ori ne reamintim ceva, retrăim, de fapt, emoția. Chiar dacă evenimentele în sine se estompează, reamintindu-ne, retrăim, de fapt, emoțiile. Ar fi bine dacă ne-am aminti doar emoțiile pozitive, dar, din păcate, majoritatea dintre noi rememorăm la nesfârșit și cu mult mai des amintirile legate de traume, crize, dezamăgiri.
Majoritatea oamenilor vorbesc despre motivul sau motivele pentru care sunt unde sunt și de ce nu au împlinit visele pe care le-au avut. De fiecare dată e cel puțin o experiență trecută care a generat o emoție, care a generat un gând, care a dus la un comportament, care a determinat o atitudine, apoi o acțiune care a generat din nou și din nou aceeași emoție și același gând care…
Atunci când creierul și corpul sunt la unison (gândim ce simțim și simțim ce gândim), rezultatul se numește STARE DE A FI. Repetată pe perioade lungi de timp, această stare este memorată de creier și de corp și te condiționează să te manifești și să gândești într-un anume fel. Credințele, fricile, comportamentele automate și limitările pe care ți le impui singur(ă) vor genera ce se întâmplă în viața ta, mai mult decât orice altceva.
În momentul în care spui „EU SUNT” îți condiționezi corpul și mintea să transforme gândurile tale în destin implacabil.
Te-a părăsit un partener, decizi că vrei să rămâi singur(ă) toată viața, te-a înșelat un prieten, toți oamenii sunt răi și tu nu mai ai încredere în nimeni. La un moment dat, riști să te aproprii de cineva, dar povestea ta rulează în minte. Bărbații sunt porci, femeile sunt scorpii. O să mă înșele, o să plece, nu mă iubește… povestea pe care ți-o repeți va genera mereu comportamentele care vor duce la aceleași rezultate.
Practic, prin gândurile, emoțiile și acțiunile tale, recreezi continuu trecutul în prezent și viitor. Așa se explică de ce toți partenerii din viața ta sunt la fel, se schimbă câteva date de context, dar esența rămâne aceeași. Așa se explică de ce nu poți avansa în carieră, de ce nu poți câștiga mai mulți bani, de ce nu ești fericit(ă), așa se explică, de fapt, tot ce există în viața ta. Nu doar rele, ci și bune, slavă Domnului, cu toții avem și lucruri bune în viață.
Procesele astea nu sunt conștiente pentru foarte mulți oameni. Nu au fost nici pentru mine până acum mulți ani. Cu siguranță, nici pentru tine. Dar vine momentul în care îți pui întrebarea: oare pot avea și altceva în viața mea? Dacă îți spui NU, atunci șansele să se întâmple sunt aproape egale cu zero. Dacă îți spui DA, atunci te pot ajuta.
Tot ceea ce experimentăm în viața noastră se creează mai întâi în minte. Dar foarte puțini oameni au clar definit ceea ce își doresc. Și asta este una dintre probleme.
Aș mânca ceva, dar nu știu ce. Ți-e cunoscut sentimentul? Ce faci când ai mânca ceva, dar nu știi ce? Te duci la frigider și vezi dacă ceva de acolo te atrage. Sau te uiți pe site-ul firmei de la care comanzi regulat și vezi dacă ceva din meniu îți face cu ochiul.
Ieși din casă, te duci la magazin și te plimbi printre rafturi. Poate, poate, poate ceva te atrage și îți dai seama ce dorești. Vorbești cu un prieten și el zice: ar fi bună o amandină. Și îți spui: cred că ar merge o amandină. Dar parcă aș mânca ceva sărat, nu dulce…
Și poți ezita până vine ora somnului, te bagi în pat fără să mânânci nimic. Sau te mulțumești cu ce pică. Mânânci ceva, nu te satisface foarte tare, încerci altceva, iar nu, apoi încă ceva… și te trezeșsti că ai mâncat câteva feluri fără să îți fie satisfăcute poftele, tot ai mânca ceva, dar în continuare nu știi ce și ce ai mâncat nu era acel ceva de care ai avut poftă. Stomacul ți-e plin, dar degeaba. Poate chiar te doare, căci combinația pe care ai făcut-o nu a fost foarte grozavă. Te duci și iei și o pastilă înainte să te bagi în pat ca să poți dormi.
Dacă povestea asta ar rămâne doar în domeniul culinar nu ar fi o tragedie prea mare. Unii ar lua multe pastile, alții ar fi mereu foarte slabi. Problema e că asta facem în viața noastră în general, fără să conștientizăm.
Vreau o relație frumoasă. Vreau un job bun. Vreau să plec în vacanță. Vreau să fiu iubit. Vreau să am o casă mai mare. Cu toții vrem lucruri mai bune.
Dar ce înseamnă o relație frumoasă? Fiecare dintre noi va da un alt răspuns, pentru că o relație frumoasă înseamnă cu totul altceva pentru fiecare dintre noi. Ce e ăla un job mai bun? În ce vacanță vrei să mergi? Ce înseamnă o casă mai mare? Unde e casa asta?
Până când nu știi ce vrei să mănânci, ori mori de foame și te frustrezi că ai stomacul gol, ori te doare stomacul de la cât ai mâncat și tot ai vrea să mănânci ceva, dar în continuare nu știi ce.
Cea mai mare parte a oamenilor fac asta în toate domeniile vieții lor. Când construim în minte povești mai frumoase, de obicei ne raportăm la ce nu vrem să avem. Sau ce nu vrem să mai avem. Când te duci la frigider în căutare de sugestii și vezi cașcavalul, știi că nu vrei cașcaval. Dar asta nu te va face să știi ce dorești.
Vreau mai mulți bani. Și un leu peste ce ai înseamnă mai mulți bani. Dacă mâine ai un leu în plus la salariu, vei fi mai fericit(ă)? E important să definești ce înseamnă mai mulți bani pentru tine pentru că doar așa poți vedea ce ai de făcut.
Aș mânca ceva. Stau și mă gândesc, aduc în minte diferite tipuri de mâncăruri, decid că vreau dulce sau sărat, mă concentrez doar pe dulce sau doar pe sărat. Și încep să construiesc mental. Mă uit și în frigider, văd borcanul de dulceață și mă întreb dacă aș putea face clătite. Când am decis ce vreau, știu ce am de făcut. Mă apuc de clătite, o sun pe mama și îi spun să pregătească clătite că merg în vizită, mă duc în oraș unde știu că găsesc clătite, comand online. Dar știu că vreau clătite. Și dacă vreau clătite nu comand amandină.
Ce facem în majoritatea cazurilor? Aș mânca niște clătite, dar mi-e silă să fac, de ieșit nu am chef, lasă că nu mor fără clătite, văd eu mâine. Și mâine pofta e mai mică, poimâine deja uit de ea. Peste o lună îmi amintesc vag și zic: ar fi fost bune niște clătite, dar nici dulceață nu mai am acum, lasă că sunt bune gogoșile. La naiba cu clătitele, ce facem cu viața?
Fiecare face ce crede de cuviință. Unii decid că nu se poate schimba nimic și vor continua până la 90 de ani să facă ce au făcut până acum, alții decid contrariul: e timpul să schimbe macazul.
Dintre aceștia, o parte vor căuta informații și încep de undeva, lucrând singuri cu ei înșiși, alții vor decide că e timpul pentru schimbare, dar nu vor să o facă singuri. Nu că n-ar putea, dar e mai ușor procesul când ai susținere, e mai interesant și se întâmplă mai repede.
Dacă ești printre cei care au decis să schimbe ceva în viața lor, atunci citește aici cum te pot ajuta sau abonează-te la newsletter ca să putem rămâne în legătură.
Vrei să lucrezi singur(ă)? Apasă aici, s-ar putea să găsești instrumentul perfect pentru tine.