„Începe prin a face ce e necesar. Apoi fă ce este posibil.
Apoi ai să-ți dai seama că deja faci ce credeai că e imposibil.” Francisc de Assisi
Am învăţat că dimineața, indiferent cât pare de tristă sau întunecată, trebuie să găsesc un motiv să zâmbesc. Cu tot sufletul şi cu toată fiinţa mea. Am învăţat că oricât de supărată aş fi, există întotdeauna ceva care să mă bucure. Dar dacă nu caut acel ceva sau nu sunt atentă la ce e în jurul meu, s-ar putea să nu îl văd. Am învăţat că dacă ies din casă zâmbind, soarele îmi zâmbeşte şi el. La fel şi oamenii, florile, păsările, viaţa.
Am învăţat că uneori e bine să renunţi pentru a obţine exact ceea ce ţi-ai dorit. Uneori calea pe care o alegem pentru a obţine ceva nu e întotdeauna cea mai potrivită. Abia când renunţi la ea poţi vedea alternativa. Am (re)învăţat, însă, că, indiferent cum evoluează lucrurile, e bine să visezi. Că obţii sau nu, visul este cel care te face să evoluezi. Am învăţat că în momentul în care nu mai visezi nu mai ai nimic.
Am învăţat că trebuie să îmi încarc bateriile înainte să se descarce definitiv. Atunci când nu mai au strop de energie în ele e posibil ca resuscitarea lor să îţi ia atât de mult timp, încât să pierzi enorm. Să pierzi ce nu te-ai fi gândit niciodată că e posibil să pierzi. Am învăţat chiar să şi pierd, căci la un moment dat a venit şi momentul acela. Dar am învăţat că aş fi putut să nu pierd niciodată dacă la un moment dat m-aş fi oprit o clipă şi mi-aş fi acordat o şansă.
Am învăţat să îmi acord şi mie o şansă, nu doar celorlalţi. Am învăţat că şi eu, din când în când, merit asta. Am învăţat că oţelul e potrivit pentru altele, nu pentru oameni. Şi că până şi el, la un moment dat, se poate îndoi dacă tot loveşti. Am învăţat să nu mai lovesc, că până la urmă tot doare.
Am învăţat că dacă te străduieşti îndeajuns de mult să ajungi la epuizare, până la urmă reuşeşti. Am învăţat că la un moment dat se duc toate resursele de energie, se stinge şi puterea de a merge mai departe, voinţa, bucuria, se poate pierde liniștea şi echilibrul. Indiferent cât de „bogat” interior ai fi, dacă nu faci nimic să îţi menajezi toate resursele, dacă nu faci nimic să adaugi ceva fiecare zi, dacă te încăpăţânezi să mergi înainte fără să te gândeşti că va veni şi ziua în care vei spune „am obosit”, atunci ziua aia va veni mai repede decât ţi-ai putea imagina.
Am învăţat că e bine să muncești, e frumos, e sănătos de cele mai multe ori, dar extremele nu sunt deloc bune. Am învăţat să mă opresc din vâltoare exact în momentul cel mai acut. Am învăţat că nu e rău deloc să te odihneşti, să îţi acorzi timp, să reflectezi, să te întorci uneori şi să o iei pe alt drum, să schimbi direcţia dacă cea prezentă nu mai e potrivită pentru tine. Am învăţat că dacă nu te opreşti din proprie inițiativă, viaţa găseşte o variantă de a te opri atunci când vrea ea. Şi niciodată când vrea ea nu e un moment potrivit.
Am învăţat că dezordinea în care nu ai o ordine a ta se transformă în haos. Şi haosul e greu să îl stăpâneşti. Am fost mereu dezordonată. Dar întotdeauna am avut o ordine în toate. Dintr-un maldăr de hârtii întotdeauna am fost capabilă să pun mâna exact pe cea de care aveam nevoie în momentul în care aveam nevoie. La un moment dat, însă, am uitat să le mai rânduiesc. Mă obişnuisem că sunt ordonată în nebunia mea şi credeam că va ţine la infinit. Ei bine, nu a fost aşa. Iar ordinea în haos e utopică.
Am învăţat că lucrurile trebuie făcute la timpul lor sau mai bine nu le mai faci deloc. Că ce poţi lăsa pe mâine e bine să faci azi, că mâine nu ştii ce vine sau dacă vine. Că planurile se fac şi se desfac şi dacă socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, cea mai bună socoteală e cea din târg. ÎNTOTDEAUNA. Altfel, rămâi cu socoteala.
Am învăţat că niciodată, sub nici o formă, în nici un context şi pentru nici un motiv nu e bine să te grăbeşti. Indiferent ce sau cine te-ar grăbi şi indiferent de ce, e bine să îţi iei întotdeauna răgazul necesar pentru a nu uita ceva important pentru tine într-un loc în care e posibil să nu mai ajungi vreodată.
Indiferent dacă te gândeşti că vei reveni, indiferent dacă în momentul ăla nu îţi pui problema că e ultimul, indiferent că vorbim de prieteni, colegi, parteneri, iubiţi, indiferent de locul unde te-ai afla, dacă ceva e important pentru tine e bine să te asiguri că îl ai.
Frustrarea de a nu avea un lucru atunci când ai nevoie de el şi de a aştepta o perioadă mult prea lungă să îl primeşti înapoi (poate chiar să nu îl mai primeşti niciodată), neputinţa de a-l recupera atunci când vrei, frustrarea de a nu depinde de tine şi de a aştepta „îndurarea” cuiva de a-ţi „deschide uşa” sunt atât de mari, pe cât poate fi şi regretul, care e, oricum, inutil.
Şi asta doar pentru o clipă de neatenţie. Doar pentru că nu te-ai uitat la tine, pe lângă tine, în geantă, în buzunare etc. Doar pentru că ai înzestrat persoana care deţine cheile cu încredere şi poate chiar mai mult. Doar pentru că, probabil, ţi-ai spus, lasă că îl iau mâine sau poimâine. Când realizezi că mâine nu e chiar mâine e deja târziu. Iar dacă înzestrezi oamenii cu ce crezi tu că au sau vrei tu să aibă e bine să o faci conştient fiind că înzestrarea asta poate fi doar proiecţia ta şi nimic altceva. Dar mai bine nu te grăbeşti.
Am învățat că nu poți face pe cineva să te iubească, tot ce poți face este să iubești. Atunci când oferi iubire, însă, iubirea ți se întoarce. Poate din altă direcție decât cea în care te uiți, dar mereu primești ceea ce oferi. Am învățat să ofer ce am de oferit, fără să aștept nimic la schimb. Viața m-a recompensat de fiecare dată.
Am învățat să nu am așteptări și atunci m-am scutit de dezamăgiri. Am învățat că oricât de bun, frumos, deștept, generos etc. ai fi, oamenii te vor critica oricum. Fii cum vrei tu, tu ești singurul care trăiește cu tine și pentru tine.
Am învățat că nu avem timp suficient să amânăm mereu singurele lucruri care ne fac bine: întâlnirile cu oameni pe care îi iubim, o plimbare în parc, o vacanță scurtă, o pereche nouă de pantofi, să spui cuiva că îl iubești, să pierzi o noapte în club sau… singurul moment de care ești sigur e momentul de față. Fă ce vrei să faci, nimeni nu ne garantează ziua de mâine nici nouă, nici celor pe care îi iubim.
Îți place ce scriu? Atunci abonează-te la newsletter și îți voi trimite pe email info de câte ori apare ceva pe blogul ăsta. Te pot ajuta? Sunt aici pentru tine. Vrei să citești și altceva? Urmărește pagina de recomandări.