O duminică cu iz de jazz și parfum de toamnă. Lumină, căldură, muzică, o supă de scoici și o prietenă dragă. Un hotel de 5 stele și un pahar de șampanie. Citesc mirarea în ochii domnului pe care l-am rugat să îmi ofere câteva coli de hârtie și un pix. Am venit total nepregătită pentru scris. Dar cum am mâncat pentru o săptămână, iar prietena mea nu mă lasă dusă de aici, încerc să mă las în voia unei duminici perfecte pe o terasă complet inundată de soare.
Cineva mă privește din celălalt colț. Probabil se întreabă ce fac și de ce. Îi pot simți gândurile. Cu toată imaginația lui bogată, însă, e departe de adevăr. Restul de oameni, relaxați, savurează deserturile imoral de dezastruoase pentru orice regim de slăbire sau dietă sănătoasă. Atmosfera e atât de relaxată (iar șampania a ajutat, cu siguranță, foarte mult), că mă simt ca în vacanță.
Dincolo de delimitarea clară a spațiului, Bulevardul Magheru. Azi e absolut ireal cu oamenii lui grăbiți, parcă prea grăbiți pentru ziua asta miraculoasă, cu mașinile și semafoarele lui. Mă uit în ochii unei copile de câteva luni, poate 10-11. E atâta liniște acolo, atâta bucurie, atât suflet în albastrul lor luminos… o imensă căldură și un total abandon. E viață și iubire absolută. E tot ce avem nevoie, dar uităm că avem în noi mereu un copil de 10 luni care simte și trăiește așa.
Vântul îmi împrăștie hârtiile pe terasă. Să le adun? Să nu le adun? Mă tentează pentru o clipă să le las în voia sorții. Oare ar ajunge toate 3 în același loc, la același om? Oare le-ar citi cineva dacă le-ar găsi pe jos? Sau ar ajunge la un tomberon? Ce și-ar putea imagina cineva găsindu-le pe stradă? Cât de departe ar putea, oare, ajunge? Și îmi amintesc iar de un bilețel pe care l-am găsit lipit pe tastatura laptopului într-o zi: „Smile, you are beautiful!”. Au trecut câțiva ani de atunci, dar îmi amintesc de el de fiecare dată când sunt tristă, când ceva nu e în ordine. Și de fiecare dată mă face să zâmbesc.
Și mă întreb acum: cum ar fi dacă fiecare dintre noi ar găsi, în fiecare zi, pe treptele casei, în parcare, pe stradă, la birou, pe ceașca de cafea, la magazinul din colț… un mesaj atât de frumos, oare lumea nu ar deveni, măcar pentru câteva clipe, mai bună și mai frumoasă? Și dacă nu ar fi așa, ce se poate întâmpla?
Iată, eu îl arunc pe primul. În el scrie: „Soarele îți zâmbește! Tu îi zâmbești?”. Dacă îl găsești, oricine ai fi, păstrează-l și recitește-l în fiecare zi. Lipește-l pe ușa de la intrare și citește-l la ieșirea din casă. Cu câte mai multe bilețele trimitem în lume, cu atât mai multe zâmbete vom vedea în jur.
Îți place ce scriu? Atunci abonează-te la newsletter și îți voi trimite pe email info de câte ori apare ceva pe blogul ăsta. Te pot ajuta? Sunt aici pentru tine. Vrei să citești și altceva? Urmărește pagina de recomandări.