Îmi place să hoinăresc prin lume. Cu cât mai mult stau plecată de acasă, cu cât mai multe drumuri, cu cât mai multe experiențe, cu atât mai fericită eu și cu mai mult chef de muncă la întoarcere. Ador diminețile cu soare pe malul mării, dar nici măcar ploaia nu mă deranjează dacă nu sunt în trafic îndreptându-mă spre o întâlnire la care e aproape sigur că voi ajunge murată.
Până și frigul e mai ușor de suportat în vacanță, deși trăiesc bine la temperaturi înalte, nu scăzute. Când e vorba de sărbători, cu atât mai mult îmi place să o iau din loc. Nu sunt un mare păstrător al tradițiilor românești, ba dimpotrivă. Nu mă deranjează la alții, nu încerc să boicotez ceva, pur și simplu tradițiile românești nu mă încântă. Nu mi-o luați în nume de rău, e o stare de fapt și atât.
Dacă până acum am hoinărit de capul meu, încercând să descopăr singură (a se citi în cuplu sau în grup restrâns de prieteni) locuri, oameni, povești, anul ăsta m-am lăsat purtată de o poveste a tradițiilor grecești, în care am fost condusă și ghidată cu atenție și bucurie de altcineva.
Când am decis unde plecăm de Paști am ales Katerini în ciuda tuturor părerilor negative ale prietenilor care ne-au spus că în Katerini e urât, nu ai ce face și nu merită. Am ales Katerini în ciuda faptului că puteam pleca cu aceiași bani în Santorini, în Malta, în Bucovina sau în Spania. Am ales Katerini pentru că era suficient de aproape să plecăm cu mașina, dar mai ales pentru că în program erau activități legate de tradițiile grecești de Paști. Ei bine, a fost cea mai frumoasă vacanță pe care am avut-o până acum.
După o noapte de condus, câteva opriri ale gps-ului și mici rătăciri prin Bulgaria, am ajuns la Meteora. Asta nu era în program, dar fiind aproape de Katerini și fiind cu mașina (de-aia ne și place cu mașina, că putem să hoinărim mai mult), am decis că nu e de ratat. Și chiar nu e. Dacă nu ați fost la Meteora până acum, mergeți. Meteora e o bucurie a simțurilor. O îmbinare perfectă de liniște cu frenezie și bucurie.
Intri în mânăstirile de pe munte, pe care le privești cu gura căscată și te întrebi ce nebun a putut construi ceva acolo, în vârful muntelui și cum a reușit să facă așa ceva. Ai senzația că ai ajuns în altă lume și chiar așa e. O lume caracterizată de simplitate, iubire și liniște. Nu e un drum dificil, dar dacă ești obișnuit să te duci și la pâine cu mașina, vei face o super febră musculară după această excursie.
Drumul de acces cu mașina, atât cât se poate ajunge cu mașina, e o experiență în sine, care nu poate fi reprodusă în cuvinte. O combinație de Transfăgărășan cu drumurile din Apuseni. Pleci de acolo liniștit, relaxat, încărcat de energie frumoasă și ajungi în centrul Meteorei, cu sensul lui giratoriu din care nu știi în ce parte să ieși, pentru că până și gps-ul a pierdut contactul cu realitatea și te învârți de câteva ori în el ca să ieși, oricum, pe direcția greșită.
Și te uiți la frenezia oamenilor, mulți oameni fericiți, bucurându-se de soare și de viață. Unii pe stradă, mergând agale printre mașini, uneori chiar neatenți, alții la taverne, râzând cu zgomot, alții în mașini, mergând la fel de încet și uitându-se la tine cum te învârți în sensul giratoriu și oprind să îți facă loc, să te poți decide în liniște în ce parte o iei.
Părăsim Meteora și ne îndreptăm către Katerini, pentru a ne întâlni cu prietenii noștri ajunși deja la destinație și „gazda” noastră pentru câteva zile, care s-a asigurat că vom avea cea mai frumoasă vacanță de până acum. Am intrat în Katerini pe seară, la apusul soarelui.
Gps-ul ne-a anunțat cu o voce caldă că am ajuns la destinație. Ne-am uitat în jur, eram într-un soi de câmp mărginit de o plajă sălbatică. În mijlocul pustiului, ne-am uitat unul la altul și am început să râdem. Am verificat gps-ul, poate am dat adresa greșită. Nu, era corectă. A fost unul dintre cele mai ciudate sentimente pe care le-am simțit vreodată.
Dacă am fi plecat prin vreo agenție oarecare sau am fi făcut rezervări pe internet, ăla ar fi fost un moment de panică. Am închis gps-ul și am mers înainte, explorând pustiul. Câteva sute de metri mai încolo apărea paradisul. Văzusem complexul pe internet, dar pozele nu redau cu adevărat realitatea și frumusețea locului. Un mini-sat într-un sat, complet izolat de restul lumii, o lume în sine din care nu numai că nu aveai nevoie să ieși, dar nici nu aveai de ce să o faci.
Experiența următoarelor zile a avut legătură cu locul, dar a avut legătură, mai mult, cu oamenii cu care am fost acolo și pe care i-am întâlnit acolo. Cu surprizele pe care le-am avut la tot pasul, cu tradițiile grecilor și cu bucuria pe care au reușit să ne-o transfere și nouă.
Diminețile în răsăritul soarelui, petrecute pe terasa camerei, lumânările pe care le-am găsit în cameră sâmbătă seara, înainte de slujba de Înviere, însoțite de pasca tradițională, slujba de Înviere, care s-a ținut în greacă, rusă (ceva slavonă, nu știu exact ce limbă, de fapt) și română, cu picăturile de ploaie printre care am putut urmări focul de artificii (dacă le-am ratat pe alea de Revelion, le-am trăit pe astea de Paști), bucuria oamenilor care, după ce și-au spus „Hristos a Înviat”, s-au luat în brațe și s-au pupat (o tradiție pe care aș vrea să o văd și la noi), întâmpinarea cu ouă roșii și mâncăruri tradiționale de Paști la întoarcerea în hotel, petrecerea din ziua de Paști, cu muzică live și multe surprize, petrecerea de adio din ultima zi, excursiile prin muntele Olimp, un sătuc parcă uitat de lume, dar atât de viu, la capătul unui drum pe care aveam senzația că nu încape mașina, plimbarea prin rezervația naturală Olimp… să stai pe plajă, la soare, în ziua de Paști… să privești oamenii care pur și simplu erau prezenți acolo, bucurându-se de viață, unii în liniște, alții mai zgomotos…
Am stat de vorbă cu oameni de toate felurile, am explorat drumuri pe care nu le-am fi explorat, probabil, niciodată, dacă nu am fi avut un ghid cu noi, am încercat lucruri de care nu am fi știut dacă nu am fi fost într-un club de călătorii care îți oferă experiențe, nu doar vacanțe. Peste toate, am trăit momente de fericire pură și mi-am dorit ca timpul să se oprească în loc.
Îți place ce scriu? Atunci abonează-te la newsletter și îți voi trimite pe email info de câte ori apare ceva pe blogul ăsta. Te pot ajuta? Sunt aici pentru tine. Vrei să citești și altceva? Urmărește pagina de recomandări.