… ești frumoasă, ai sânii fermi, picioarele lungi, părul blond… pentru că mă aștepți cu masa, îmi faci cafeaua dimineața, îmi speli rufele… pentru că zâmbești și mă iubești și ai grijă de mine…
… ești sexy, îmi deschizi portiera la mașină, vorbești frumos… aduci banii acasă, schimbi becurile, mi-ai cumpărat mașină, plătești chiria… toate prietenele mele mă invidiază, mi-ai dat inel cu diamante, mă duci în 3 vacanțe pe an…
Te iubesc pentru că am atât de multe motive să te iubesc!
Dacă vrei să te iubesc și mai mult…
… spală vasele, dă cu aspiratorul, cumpără-mi sandalele alea roșii, du-mă la mare, stai acasă…
Asta e „iubirea” secolului 21. Vestea proastă este că asta nu e iubire, ci condiționare. Dacă din motive independente de tine nu-i mai faci cafeaua dimineața sau nu mai plătești chiria sau devii brunetă ori îți apar 3 riduri… apare, inevitabilul: te-ai schimbat, nu mai ești femeia/bărbatul de care m-am îndrăgostit!
Pentru că nu înțelegem că iubirea nu are nimic de-a face cu ce facem și cum arătăm, ci cu ceea ce suntem. Dacă unul face cafeaua în fiecare zi, nu înseamnă că celălalt nu se poate trezi din când în când mai devreme să facă el/ea cafeaua, dacă într-un an mergi în doar 2 vacanțe în loc de 3 nu e un capăt de lume, iar dacă într-o zi el/ea nu are chef să mai spele vasele, spală-le tu, nu va fi nici o tragedie.
Iubirea ar trebui să fie acceptare. Și comunicare. Și dăruire. Și interes pentru fericirea celuilalt, dincolo de spălatul vaselor sau praful de pe noptieră. Câtă vreme jucăm roluri doar pentru că altfel el/ea ar putea să plece, nu vom face altceva decât să avem povești triste, lipsite de iubire, dar pline de iluzii.
Iubirea nu este condiționare. Iubești sau nu iubești. Dacă ți-e teamă ca va pleca, la un moment dat chiar o va face. Oricât de multe motive îi dai să te iubească, dacă nu te iubește pentru tine, nu te iubește. Punct. Pentru că într-o zi corpul îmbătrânește, mintea obosește, rutina începe să te roadă și vrei să schimbi ceva, iar el/ea, nevăzându-te niciodată dincolo de motive și ce a primit de la tine, va căuta în altă parte iluzia iubirii.
Când stai cu cineva pentru ceea ce îți oferă, nu înseamnă că îl/o iubești, înseamnă că ai un interes. Sau mai multe. În ziua în care nu va mai putea oferi, te trezești că nu mai ai ce „iubi”. Sau, mai rău, când nu mai ai ce oferi pleacă. „Mi-am sacrificat viața pentru tine, ți-am oferit totul!” Greșit, nu i-ai oferit, de fapt, nimic. Decât iluzii. Aceleași iluzii pe care ți le-ai oferit și ție, pentru că ți-a fost teamă că pleacă, că rămâi tu cu tine.
Îți place ce scriu? Atunci abonează-te la newsletter și îți voi trimite pe email info de câte ori apare ceva pe blogul ăsta. Te pot ajuta? Sunt aici pentru tine. Vrei să citești și altceva? Urmărește pagina de recomandări.