De la gând la destin

M-am întâlnit cu o prietenă acum vreo lună de zile și tot povestind noi, mi-a spus ceva care m-a deranjat. Nu am reacționat pe moment, în sensul că nu m-am certat cu ea, dar m-a deranjat ceea ce mi-a spus. Că avea dreptate sau nu, nu are nici o importanță. Am plecat de la întâlnire și pe drum singurele mele gânduri erau legate de ce mi-a spus prietena mea. Nu erau legate de toată conversația avută, ci doar de ceea ce m-a deranjat. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mai neplăcut mă simțeam. Și am început să îmi amintesc și de ce mi-a spus acum 6 luni și de ce a făcut acum 1 an și starea mea s-a transformat dintr-un simplu deranj în furie. M-a sunat mama. Orice îmi spunea mama aveam senzația că încearcă să îmi spună altceva. Până să termin conversația eram și mai nervoasă. Aproape să mă cert cu ea. Am închis telefonul. În minte aveam doar povestea mea dureroasă și nefericirea pe care eram îndreptățită să o simt. Până seara starea mea de furie s-a transformat într-un soi de depresie. Gândurile le-am luat cu mine la somn, a doua zi m-am trezit tristă. Am băut cafeaua cu neplăcere, am dat drumul la televizor, am mai ascultat niște știri proaste, mi-am amintit iar ce mi-a spus prietena mea. Și m-am certat cu ea în mintea mea și am rememorat iar tot ce a făcut. Și am ajuns la muncă și șeful m-a enervat. Și am fost și mai tristă și mai depresivă și starea mea a fost din ce în ce mai rea. Și am uitat de prietena mea și am început să mă cert în minte cu șeful meu misogin și mitocan, care are și o burtă imensă și se uită șasiu și se comportă de parcă ar fi buricul pământului. Și eu sunt nefericită. Și mă duc acasă și pisica nu mă lasă în pace și îmi vine deja să strig. Apare și partenerul meu de viață, care mă tot iscodește și nu-mi dă pace și încep să mă cert cu el. Și a doua zi mă trezesc cu fața la cearceaf, îngaim printre dinți bună dimineața și plec iar supărată la serviciu. Și pe drum fac un accident de mașină. Și încep să mă enervez pe mine. Puteam să evit asta, sunt o toantă! Cum am putut să fac așa ceva? După ce că nu am timp și nici bani… acum 2 mașini stricate, service, asigurări… și partenerul meu vine și îmi spune: ți-am spus să fii atentă! Și sar la bătaie. Și iese ditamai cearta. Și îmi amintesc ce a făcut acum 1 an și cum a făcut și el accident, doar că eu nu i-am spus nimic. Adică eu sunt proastă, el e deștept! Și îi aduc aminte și îi spun să-și vadă parul din ochi. Și el se enervează și începe să îmi reproșeze cum acum 2 ani i-am spus ceva ce l-a rănit. Și ne certăm până noaptea și a doua zi nici nu ne spunem dimineața. Și apare la birou una care rânjește tot timpul, a început o relație nouă și e fericită. Habar nu are că peste 1 an va fi la fel ca mine. Că dragostea aia trece. Și încerc să îmi amintesc cum eram și noi la început. Și nu pot. Dacă îmi amintesc ceva frumos apar regretele. Dacă aș fi făcut aia. Dacă el ar fi reacționat mai bine, dacă mi-ar fi adus mai multe flori, dar… acum e prea târziu. Oricum dragostea se termină repede. Viața e grea. Dacă am fi avut mai mulți bani. Sau dacă șeful ar fi fost altfel. Dar dacă aș fi făcut facultatea aia sau aș fi plecat din țară… și mă simt și mai rău. Și pe colega asta care rânjește aș bate-o. Și chiar prind primul moment în care o pot taxa și îi spun ceva urât, doar ca să nu mai rânjească atâta…

Îți sună cunoscut? Dacă da, citește mai departe. Dacă nu, felicitări! Textul ăsta nu e pentru tine, dar poate fi pentru cineva apropiat ție, așa că dă-l mai departe. Mulțumesc!

Oamenii vor să creeze abundență, dar nu simt decât lipsă. Vor să aibă o nouă viață, dar simt că nu merită mai mult decât ceea ce au. Vor relații frumoase, dar simt că iubirea îi ocolește sau că iubirea e în altă parte.

De câte ori ai visat la ceva și apoi ți-ai spus că nu e pentru tine? Vacanța aia frumoasă e doar pentru oamenii ăia bogați care apar la televizor. Mașina aia e doar pentru șeful tău de la muncă și prietenii lui. Bărbatul ăla elegant, romantic, puternic, care te iubește, te protejează, te sprijină e doar pentru femeile frumoase și cam proaste, care au învățat niște trucuri de ademenit bărbați. Femeia aia frumoasă și deșteaptă și iubitoare, care te înțelege și te sprijină și te iubește este doar pentru șefii de multinaționale, sportivii și vedetele lumii. Ce faci, de fapt, când ai asemenea trăiri? Creezi un conflict extrem de mare între minte și corp. Și aici apare buba. Îmi doresc o viață frumoasă, dar nu e pentru mine, e pentru alții.

Ca un eveniment să se transforme în amintire pe termen lung, e nevoie de o emoție atașată.

Nu ne amintim decât acele lucruri care au produs emoții. Nu reținem nimic care „ne lasă rece”. De câte ori ne reamintim ceva, retrăim, de fapt, emoția. Chiar dacă evenimentele în sine se estompează, reamintindu-ne retrăim emoțiile. Ar fi bine dacă ne-am aminti doar emoțiile pozitive, dar, din păcate, majoritatea dintre noi rememorăm la nesfârșit și cu mult mai des amintirile legate de traume, crize, dezamăgiri. Majoritatea oamenilor vorbesc despre motivul sau motivele pentru care sunt unde sunt și de ce nu au împlinit visele pe care le-au avut. De fiecare dată e cel puțin o experiență trecută. Atunci când nu vindeci o emoție rezultată dintr-o experiență trecută, atunci îți repeți la nesfârșit o poveste despre trecut. Și începi să spui: SUNT AȘA pentru că acum 7 luni, 7 ani, 30 ani mi s-a întâmplat asta… chiar dacă la nivel conștient nu o faci sau nu o spui cu voce tare, la nivel de automatism subconștient povestea ta e prezentă continuu. Nu o spun eu, o spun specialiști care studiază și cercetează felul în care funcționăm, fizic și emoțional.

Când repeți mereu aceeași emoție pe termen lung (câteva ore până la câteva zile) se cheamă dispoziție. Dacă emoția se repetă câteva luni se transformă deja în ceea ce numim temperament. Repetând aceași emoție timp de ani de zile devine o trăsătură de personalitate. Și atunci vorbești despre ce ți s-a întâmplat acum 30 ani ca să justifici mereu de ce ești supărat și nu poți fi fericit. Ușor-ușor începi să spui că așa e destinul tău. Că vorbești cu alții sau îți spui ție nu are importantă. Ai luat un eveniment ca etalon și te definești conform cu ce ți s-a întâmplat atunci.

Ce e de făcut? Evident, o schimbare. Singur(ă) e mai greu. Cu puțin ajutor, e mai simplu, dar nu extrem de simplu nici atunci, schimbarea necesită efort și efortul e al tău. Găsești cărți, găsești cursuri, găsești tot ajutorul de care ai nevoie dacă îl cauți.

Ceea ce gândești și simți îți generează starea de a fi. Citește mai multe aici.

Dacă rezonezi cu mine și vrei să știi cum te pot eu ajuta, atunci verifică întâi de toate pagina de programe. O găsești aici

Vrei să citești o carte? Atunci îți recomand Joe Dispenza, Distruge-ți obiceiurile negative. În pagina de recomandări mai găsești și atele.

Abonează-te la newsletter și vei primi de la mine diverse articole asemănătoare.