Judecată și compasiune

„Într-o lume în care poți fi orice, alege să fii bun.” Buddha

El judecă ceva. Tu vii și spui, lasă că știu eu că ai făcut asta acum 10 ani, de ce judeci? Apoi te duci și îi spui ei: uite cum judecă ăla, nu i-ar fi rușine, acum 10 ani a făcut și el, acum e moralist… tu nu judeci, oare? Scoțându-i ochii că a făcut și că judecă, tu ce faci? Numai faptul că îți amintești ce a făcut acum 10 ani înseamnă că l-ai judecat atunci și timp de 10 ani continuu. Altfel, eu nu-mi amintesc ce am făcut eu acum 10 ani, darămite ce a făcut altul. Ducându-te mai departe să spui că el judecă, nu faci, oare, ce a făcut și el? E ușor să privești din afară, mai greu să privești din interior. Și să faci ce spui altuia să facă.

Judecata, scosul ochilor sau bârfa mică e o modă la fel de actuală cum e și vorba „nu judeca”.

Toți îți spun să nu judeci, dar judecând pe alții care judecă nu fac altceva nici ei. Ne uităm mereu la paiul din ochiul vecinului și nu ne vedem bârna din ochi. Scriem texte în cuvinte mari și devenim maeștri în arta afișării de măști frumoase.

De ce judecăm/bârfim?

Uitându-ne în grădina altuia ni se pare mereu că a noastră e mai frumoasă. Și ne simțim bine. Nu trebuie să ne mai uităm la buruienile dintre florile proprii, că ale vecinului sunt mai mari. Sau așa par la prima vedere. Știi care e problema cu asta? Că uitându-ne mereu peste gard, buruienile din curtea proprie se pot dezvolta în voie și pot crește atât de mari încât să nu mai poți vedea dincolo de ele.

Mai bârfim și pentru că asta ne dă senzația că suntem importanți. Cei cu care vorbim sunt atenți la noi, sunt curioși să afle detalii picante și noi devenim buricul pământului preț de câteva clipe. Problema e că după alea câteva minute, dacă nu găsești repede alt subiect picant ajungi iar la locul tău și pierzi statutul de buric. Pentru că la aștia cuminți, în banca lor, care nu vorbesc aiurea și nu dau informații de prin vecini nu se prea uită nimeni. Că dacă s-ar uita, știrile de la tv ar fi pline cu oameni și situații mișto, cu proiecte frumoase, nu cu picanterii grosolane, accidente grave și vedete aflate în plin scandal. Câte vedete ai văzut la știri dacă își văd liniștite de viața lor? Câți oameni obișnuiți, dar care fac lucruri extraordinare? Nevoia de cancan întrece nevoia de firesc.

Și mai bârfim și pentru că nu avem alte subiecte de conversație. Ce să dezbatem? Cărțile pe care nu le citim? Documentarele pe care nu le vedem? Piesele de teatru la care nu mergem? Vacanțele pe care nu ni le permitem? Acțiunile pe care nu le întreprindem? Durerile proprii pe care nu vrem să le simțim? Responsabilitățile pe care nu vrem să ni le asumăm?

De ce e greșit să judeci?

Pentru că habar nu ai ce a fost în viața unui om și habar nu ai ce se petrece în viața lui nici la momentul la care îl bârfești. Te uiți la o femeie cu dispreț pentru că nu s-a machiat dimineață sau nu are o pereche de pantofi cu sclipici și o etichetezi a fi neîngrjită, demodată sau săracă. Și ea îngrijește o mamă grav bolnavă, poate. Sau a fost violată acum câteva luni și nu vrea să mai arate bine și la modă. Sau e agresată acasă de un monstru care în ochii lumii este pâinea lui Dumnezeu. Pentru că un lucru care ție îți poate părea banal pentru altcineva poate reprezenta o traumă. Pentru că o persoană pe care tu o etichetezi aiurea poate să ascundă dureri inimaginabile. Pentru că aia care arată rău în dimineața asta și neîngrijită poate suferi de o boală incurabilă și ultima ei grijă sunt pantofiorii cu sclipici. Și faptul că tu o bârfești poate să adauge o altă traumă la suferința ei.

Când tu te distrezi cu ce ceea ce crezi tu că ar fi defectele unui om, acel om poate trăi ce nu îți poți măcar imagina.

O vorbă aiurea poate induce stări extrem de rele, iar pe un fond ușor alunecos poate duce la durere, depresie sau chiar lucruri mai grave de atât. Ne-am obișnuit atât de mult să fim răi unii cu alții, că nici nu ne mai dăm seama că o facem. Dalai Lama spunea: „Fii bun ori de câte ori se poate. Se poate întotdeauna.” Dar trebuie să vrei. E o chestiune de alegere și responsabilitate. Wayne Dyer traducea cumva asta prin: „atunci când ai de ales între a avea dreptate și a fi bun, alege ceea ce aduce pace”.

Un maestru de-al meu mi-a spus cândva: atunci când te uiți la un om străin, nu contează cine e el, încearcă să îți imaginezi că într-o viață anterioară ți-a fost mamă sau frate sau iubit. Atunci vei afla cu adevărat ce înseamnă compasiunea. Încearcă să faci așa. Crede-mă pe cuvânt, e o experiență uluitoare. Apoi, încearcă din nou să judeci și să te duci să bârfești cu prietenii sau pe Facebook. Cum merge?

Desigur, acest articol nu este despre tine, ci despre ceilalți. Dă mai departe cui crezi tu. Nu va fi nici despre ei, ci tot despre ceilalți.

Hai cu noi în comunitatea oamenilor care nu judecă, cei care dezbat idei, nu oameni. Ne găsești aici. Și nu uita să te abonezi la newsletter. Promit să îți trimit și alte articole incomode, la fel ca ăsta. Știu că, deși uneori îți vine să mă bați, vrei să le citești.

Până data viitoare, să fii bine și să zâmbești! Iar dacă simți sau știi că există în jurul tău oameni care te vorbesc pe la spate, nu le da importanță. Câtă vreme oamenii te vorbesc, înseamnă că prezinți interes. Zâmbește, e de bine! Problema e la ei, nu la tine.

Îți place ce scriu? Atunci abonează-te la newsletter și îți voi trimite pe email info de câte ori apare ceva pe blogul ăsta. Te pot ajuta? Sunt aici pentru tine. Vrei să citești și altceva? Urmărește pagina de recomandări.