Vine, vine, vine… cine vine la micul dejun?

„Acest univers nu este în afara ta.
Uită-te în tine;
tot ceea ce vrei,
ești deja tot ceea ce vrei.” (Rumi)

Când te-ai oprit ultima dată din vâltoarea asta nebună în care timpul nu-ți mai ajunge, cuvintele nu le mai auzi, soarele nu îl mai vezi, căldura nu o mai simți? Când te-ai oprit pentru câteva minute, sau măcar jumătate de minut? Când te-ai oprit doar ca să respiri? Adânc, conștient. Trecem de la o zi la alta ducând cu noi griji, stres, oboseală, nemulțumire. În fiecare zi vrem mai mult. Orice am primi, nu mai e de ajuns, pentru că în fiecare zi vrem mai mult. Umplem golurile din suflet cu telefoane, mașini, mobilier, case. Ne părăsim partenerii sperând că în altă parte e mai bine, mai frumos, mai cald. Și mai cumpărăm un telefon. Și plecăm iar. Și ducem cu noi tot bagajul ăsta și apoi ne mirăm că iar nu merge, că suntem nefericiți, că ne îmbolnăvim. Ne e frică de responsabilitate, ne e frică de iubire, ne e frică să ne oprim. Fuga e calea cea mai ușoară. Dar până unde și până când? Trântim ușa în spatele nostru și ne alimentăm ego-ul cu o nouă „victorie”. Beleaua e că exact de ceea ce fugi cu adevărat vine cu tine. Demonii nu rămân niciodată pe loc și nu se sperie de o ușă închisă.

Când te-ai trezit dimineață, cu cine te-ai trezit? Cu toții ne facem planuri pentru cină, cine își face planuri pentru micul dejun? Până seara ai timp să îți așezi bine masca pe chip, rochia sau costumul pe trup, nodul la cravată e perfect. Dimineața, cu părul vâlvoi, cu amintirea viselor de peste noapte, refuzăm să ne uităm în oglindă. Pentru că am vedea golul din interior. Și degeaba spargem oglinda, ea nu are nici o vină. Ne ducem seara la culcare cu gânduri rele și ne mirăm că dimineața nu putem zâmbi. Așteptăm mereu ceva. Și când acel ceva vine, vrem altceva. Și uităm să ne oprim și să mulțumim. Pentru că între timp am început să ne dorim altceva. Mai bun, mai mare, mai sexy, mai cool, mai roșu, mai scump…

Ne facem planuri despre cum ar trebui să arate viața noastră și uităm, între timp, să o trăim. Între 2 planuri uităm să ne bucurăm. Renunțăm dacă ceva nu se pliază pe imaginea noastră și, în loc să construim, să trăim, să iubim, încercăm să transformăm realitatea după cum credem noi că ar trebui ea să arate. Și când realitatea ne pune oglinda în față, spargem iar oglinda, trântim iar ușa și plecăm. Încă o dată și încă o dată și încă o dată.

Ne supărăm că traficul e de coșmar, că la muncă nu ne merge bine, că șeful a țipat, că un client nu a plătit, că am răcit, că partenerul(a) a făcut și a dres, că vecinul a dat muzica tare, că țara e rea, politicienii sunt avari… și nu înțelegem că și traficul și relațiile și companiile și politica și tot ce ne înconjoară, TOTUL este creat de oameni care sparg oglinzi. Realitatea nu o schimbi nici fugind, nici spărgând, nici ignorând. Realitatea o schimbi schimbându-te pe tine. Rămânând în relația pe care o ai până când ai rezolvat tot ce ai de rezolvat sau plecând dacă nu mai ai nimic de oferit și nici de primit acolo, dar învățând lecțiile, fiind responsabil de ce ai creat, fiind tolerant(ă) cu cei din jurul tău, indiferent că sunt membri ai familiei, oamenii din trafic, angajații administrației locale, șeful sau subalternul. Când vei înceta zgomotul din interior, zgomotul din exterior se va duce și el. Nu poți schimba lumea întreagă, dar te poți schimba pe tine și realitatea ta imediată. Dar pentru asta ar trebui să iei micul dejun cu tine și cu oglinda care îți arată cea mai mare parte de adevăr.

Primul pas și cel mai important ar fi ca din când în când să te oprești și să spui „Mulțumesc!”.

Ai multe motive să fi recunoscător, doar că, în loc să te concentrezi pe ce îți lipsește și ce dorești, ar trebui să te concentrezi pe ce ai. Oprește-te azi jumătate de minut și mulțumește. Și diseară, la culcare, în loc să te gândești la ce a fost rău sau cât de grea va fi ziua de mâine, gândește la ce a fost bun și cât de bine te vei simți mâine după ce vei fi terminat toate treburile alea multe și grele. Și când ajungi acasă îmbrățișează-ți partenerul(a) și mulțumește-i că există. Dacă nu ai un partener, atunci mulțumește pentru că ai ajuns acasă cu bine, ai un acoperiș, ai haine cu care să te îmbraci, ai apă caldă, ai… mai multe decât au mulți oameni. Și după ce vei învăța să faci asta în fiecare zi și în fiecare seară vei putea să schimbi mai multe în viața ta decât ți-ai putea imagina vreodată.

O viață frumoasă se construiește cu recunoștință și mulțumire. O viață frumoasă nu înseamnă că nu ai probleme deloc, ci înseamnă să fii recunoscător pentru ce vine în calea ta și să numeri binecuvântările, nu problemele.

Îți place ce scriu? Atunci abonează-te la newsletter și îți voi trimite pe email info de câte ori apare ceva pe blogul ăsta. Te pot ajuta? Sunt aici pentru tine. Vrei să citești și altceva? Urmărește pagina de recomandări.