Ești antreprenor. Ce nevoie ai tu de un coach?

Îți propun un experiment mental. Imaginează-ți că mâine dimineață convoci o ședință. Tu ești singurul participant. Pregătești agenda, conduci întâlnirea, pui întrebările, dai răspunsurile, evaluezi răspunsurile, tragi concluziile. La final, notezi ce ai hotărât și închizi laptopul mulțumit că ai avut o sesiune productivă.

Absurd? Poate.

Dar asta fac majoritatea oamenilor când încearcă să înțeleagă de ce sunt blocați, de ce iau mereu aceleași decizii, de ce situațiile din viața lor se repetă cu personaje diferite și același scenariu. Se consultă cu ei înșiși. Validat de ei înșiși. Concluzie: au dreptate.

Poate ai auzit de unghiul mort. Nu, unghiul mort nu există doar pe șosea. Ce reprezintă unghiul mort? Este acea zonă pe care ochiul nu o poate percepe din cauza propriei sale structuri. Nu e o lipsă. Nu e o slăbiciune. E pur și simplu modul în care ochiul funcționează. Ai un unghi mort și nu știi că ai un unghi mort, tocmai pentru că e un unghi mort.

Dar ce legătură are asta cu afacerea? Dacă ești om și nu ești robot, acest unghi mort există și în percepții. Exact același mecanism funcționează în modul în care ne vedem pe noi înșine. Cum se traduce asta?

E imposibil să fii și în interior și în exterior în același timp. Poți înțelege mecanismul intelectual, dar nu poți vedea ce e acolo fără un interlocutor.

Creierul nu înregistrează realitatea neutru. Înregistrează realitatea prin filtrul tuturor experiențelor, convingerilor și emoțiilor pe care le-ai acumulat până acum. Când iei o decizie, nu o iei cu toate informațiile disponibile. O iei cu informațiile pe care filtrul tău le lasă să treacă. Cercetările în neuroștiință arată că 95% din comportamentele noastre sunt automatisme, adică programe care rulează fără să le fi pornit conștient în ziua respectivă.

Asta nu înseamnă că ești prizonierul trecutului tău. Înseamnă că nu poți vedea aceste programe doar uitându-te la ele cu aceiași ochi care le-au creat.

Gândește-te la ultima dată când ai explicat cuiva o problemă cu care te luptai. Nu ca să primești un sfat. Pur și simplu ai vorbit. Și la un moment dat, în mijlocul explicației, ai oprit și ai spus: „Cred că știu ce e de făcut.”
Înainte să spună celălalt un singur cuvânt.

Asta se întâmplă pentru că simpla prezență a unui interlocutor care ascultă, care nu completează, care nu sare cu soluții îți obligă creierul să organizeze haosul interior într-un limbaj articulat. Și în momentul articulării, lucrurile devin vizibile.

Un coach face asta în mod intenționat și sistematic. Nu îți dă răspunsuri. Îți pune întrebarea care forțează articularea. Uneori e întrebarea pe care tu o știai, dar o ocoleai. Uneori e una la care nici nu te-ai gândit, pentru că era în unghiul mort.

Am lucrat cu oameni care aveau toate resursele, toată competența, tot curajul necesar, dar se învârteau de ani de zile în jurul aceleiași decizii. Nu le lipsea ceva. Aveau prea mult din același lucru: propria perspectivă, repetată la nesfârșit, tot mai convingătoare cu fiecare trecere.

Când are sens să lucrezi cu un coach?

Nu când ești la capătul puterilor și nu mai poți altfel. E bine și atunci decât deloc, dar până în acel punct ai pierdut deja prea mult timp.

Alege să faci asta:

• Când știi că ceva trebuie să se schimbe, dar nu știi ce. Ai senzația că ceva nu funcționează, dar nu poți pune degetul pe ce anume. De obicei, asta înseamnă că problema reală e mai adâncă decât ce vede ochiul liber.
• Când iei aceleași decizii și obții aceleași rezultate. Dacă în ultimii ani ai trecut prin situații similare — în business, în relații, în dinamica cu echipa — și schema se repetă, problema nu e contextul. E ceva în modul în care tu citești situația.
• Când ai o decizie importantă și o tot amâni. Amânarea nu e lene. E de obicei frica de ceva concret: de a greși, de a pierde ceva, de a dezamăgi pe cineva… Dacă știi ce vrei dar nu poți face pasul, merită să înțelegi ce stă între tine și acel pas.
• Când performezi și în exterior totul arată grozav, dar te simți epuizat. Aceasta e, poate, situația cea mai frecventă la oamenii cu care lucrez. Totul merge bine pe hârtie. Și totuși, ceva nu e în regulă. Corpul știe. Dar mintea găsește mereu explicații de ce nu e momentul să te oprești.

Îți spun și ce nu este coaching-ul, pentru că există multă confuzie.

• Nu e terapie. Nu ne întoarcem în trecut să înțelegem de unde vine fiecare pattern. Înțelegem ce e relevant pentru a merge înainte, atât cât e necesar, și lucrăm de acolo.
• Nu e consultanță. Nu primești un plan de acțiune de la mine. Planul de acțiune îl construiești tu, pentru că tu ești cel care trebuie să îl și execute. Eu sunt acolo ca să mă asigur că planul e al tău cu adevărat și nu o soluție împrumutată care ți se potrivește mai puțin decât crezi.
• Nu e motivație. Dacă ai nevoie de cineva care să te entuziasmeze, există cursuri și discursuri pentru asta. Motivația care vine din exterior durează cât durează adrenalina.

Coachingul e conversația pe care nu o poți purta cu tine însuți.

Cel cu care lucrezi nu e acolo să fie de acord cu tine sau să îți confirme că ai dreptate. E acolo să vadă ce tu nu poți vedea și să te întrebe despre asta fără să se scuze.

Acum câțiva ani am lucrat cu un antreprenor care conducea o companie mărișoară și se plângea că echipa lui nu e autonomă, că totul trece prin el, că e epuizat. Venea la birou la 7 dimineața și pleca la 10 seara. Rezolva problemele oamenilor lui înainte ca ei să apuce să le rezolve singuri. Când cineva greșea, intra și repara. Era indispensabil și era mândru de asta.

L-am întrebat: când a fost ultima dată când ai lăsat pe cineva din echipa ta să ducă ceva până la capăt, inclusiv să greșească, fără să intervii? A tăcut câteva secunde. Apoi a spus că nu își amintește.

Nu îi lipsea competența managerială. Nu îi lipsea dorința de a delega. Îi lipsea capacitatea de a tolera incertitudinea că altcineva ar putea face lucrurile diferit față de cum le-ar face el. Și asta nu era vizibil din interior — era tocmai unghiul mort.

Dacă ai citit până aici și ceva a rezonat, întreabă-te care e situația din viața ta profesională pe care o tot amâni să o rezolvi? Nu cea mai urgentă. Cea pe care o eviți cel mai mult.

Aia e de obicei punctul de plecare.

Am pregătit un diagnostic scurt, câteva întrebări la care doar tu vei vedea răspunsurile. Îți arată dacă în compania ta e o problemă de leadership sau una legată de oamenii pe care îi ai. E un prim pas bun dacă nu știi încă de unde să începi.

Antreprenorii cu care am lucrat nu au venit la coaching pentru că nu mai puteau. Au venit pentru că au refuzat să mai piardă timp în propriul lor unghi mort când puteau ieși din el.

Dacă ești genul de om care face ceva când recunoaște ceva, programează o discuție.