… ești frumoasă, ai sânii fermi, picioarele lungi, părul blond… pentru că mă aștepți cu masa, îmi faci cafeaua dimineața, îmi speli rufele… pentru că zâmbești și mă iubești și ai grijă de mine…
… ești sexy, îmi deschizi portiera la mașină, vorbești frumos… aduci banii acasă, schimbi becurile, mi-ai cumpărat mașină, plătești chiria… toate prietenele mele mă invidiază, mi-ai dat inel cu diamante, mă duci în 3 vacanțe pe an…
Te iubesc pentru că am atât de multe motive să te iubesc!
Dacă vrei să te iubesc și mai mult…
… spală vasele, dă cu aspiratorul, cumpără-mi sandalele alea roșii, du-mă la mare, stai acasă…
Asta e „iubirea” secolului 21. Vestea proastă este că asta nu e iubire, ci condiționare. Dacă din motive independente de tine nu-i mai faci cafeaua dimineața sau nu mai plătești chiria sau devii brunetă ori îți apar 3 riduri… apare, inevitabilul: te-ai schimbat, nu mai ești femeia/bărbatul de care m-am îndrăgostit!
Pentru că nu înțelegem că iubirea nu are nimic de-a face cu ce facem și cum arătăm, ci cu ceea ce suntem. Dacă unul face cafeaua în fiecare zi, nu înseamnă că celălalt nu se poate trezi din când în când mai devreme să facă el/ea cafeaua, dacă într-un an mergi în doar 2 vacanțe în loc de 3 nu e un capăt de lume, iar dacă într-o zi el/ea nu are chef să mai spele vasele, spală-le tu, nu va fi nici o tragedie.
Iubirea ar trebui să fie acceptare. Și comunicare. Și dăruire. Și interes pentru fericirea celuilalt, dincolo de spălatul vaselor sau praful de pe noptieră. Câtă vreme jucăm roluri doar pentru că altfel el/ea ar putea să plece, nu vom face altceva decât să avem povești triste, lipsite de iubire, dar pline de iluzii.
Iubirea nu este condiționare. Iubești sau nu iubești. Dacă ți-e teamă ca va pleca, la un moment dat chiar o va face. Oricât de multe motive îi dai să te iubească, dacă nu te iubește pentru tine, nu te iubește. Punct. Pentru că într-o zi corpul îmbătrânește, mintea obosește, rutina începe să te roadă și vrei să schimbi ceva, iar el/ea, nevăzându-te niciodată dincolo de motive și ce a primit de la tine, va căuta în altă parte iluzia iubirii.
Când stai cu cineva pentru ceea ce îți oferă, nu înseamnă că îl/o iubești, înseamnă că ai un interes. Sau mai multe. În ziua în care nu va mai putea oferi, te trezești că nu mai ai ce „iubi”. Sau, mai rău, când nu mai ai ce oferi pleacă. „Mi-am sacrificat viața pentru tine, ți-am oferit totul!” Greșit, nu i-ai oferit, de fapt, nimic. Decât iluzii. Aceleași iluzii pe care ți le-ai oferit și ție, pentru că ți-a fost teamă că pleacă, că rămâi tu cu tine.
Îți place ce scriu? Atunci abonează-te la newsletter și îți voi trimite pe email info de câte ori apare ceva pe blogul ăsta. Te pot ajuta? Sunt aici pentru tine. Vrei să citești și altceva? Urmărește pagina de recomandări.
AI nu îți ia jobul. Evoluția îți ia jobul. Și face asta de mii de ani. Întrebarea e ce construiești tu, ca om, pe care nicio mașină nu poate să îl construiască. Nu AI e problema. Schimbarea e problema. Și...
Despre iluzia normalității. Pentru că doar atunci când învățăm să ne îmbrățișăm unicitatea valorile noastre se clarifică, prioritățile se reașază și viața capătă un sens nou.
Pentru nimic din ce experimentezi acum nu ai primit o garanție. Nimeni nu are garanția că mâine se trezește. Trăim ca și când e obligatoriu să apară o nouă zi mâine, dar pentru mulți ziua de mâine nu mai vine....
Știi de ce mi-e mie frică? Mi-e frică de ziua în care ne vom ucide bruma de compasiune pe care o mai avem. Mi-e frică de ziua în care absența totală a iubirii va naște monștri. Mi-e frică de ziua...
Diana Soare. Coach. NLP. MBA.
18 ani în business. Știu cum arată o decizie luată la 11 noaptea când nu mai ai cu cine să te consulți. Știu și cum se simte să fii cel mai bun om din cameră și să nu știi ce să faci în continuare.
Nu dau sfaturi. Nu livrez planuri în cinci pași. Pun întrebările pe care le eviți de luni sau de ani și stau acolo până când apare un răspuns real, nu unul convenabil.
Integrez mai multe sisteme și abordări, pentru că niciuna singură nu ajunge.
Dacă vrei pe cineva care să îți confirme că ai dreptate, nu sunt eu.
Continuă să citești aici.
