Vulnerabilitatea și Autenticitatea. Sau dansul curajului de a fi așa cum ești.

„Vulnerabilitatea nu este victorie sau înfrângere; este curajul de a fi tu însuți.” – Brené Brown

Recent m-am aflat într-un context în care s-a discutat despre vulnerabilitate și tendința actuală de a ne arăta vulnerabili în mediul online, promovând autenticitatea. Inițial am fost entuziasmată de subiect. Dar asta până când mi-am dat seama că multe dintre conceptele discutate erau înțelese greșit și poate a venit momentul să vorbim și despre asta.

Nu pentru că nu știm ce să facem cu online-ul, ci pentru că fugim prea mulți și prea des de această parte a noastră pe care o numim vulnerabilitate.

Percepțiile eronate: cum societatea a deformat sensul autenticității și vulnerabilității.

Înainte de orice aș vrea să îți spun că a fi vulnerabil nu înseamnă a „plânge în public”, fie că publicul este mai restrâns sau mai larg, iar autenticitatea nu se rezumă la a-ți afișa fricile în fața tuturor.

Trăim prea mult în online și ne balansăm constant între extreme, ceea ce nu ne aduce decât mai multe frustrări, frici și o și mai mare doză de nefiresc. Noutățile se învârt cu o viteză năucitoare, trecem de la un subiect „fierbinte” la altul „și mai fierbinte” într-o clipă și ne lăsăm adesea atrași de povești care alimentează convingeri superficiale.

În această viteză, ne pierdem adesea capacitatea de a discerne esențialul de nesemnificativ, fiind captivi într-un ciclu de reacții la șocuri continue.

Vorbim prea mult despre autenticitate și vulnerabilitate și suntem orice, mai puțin autentici. Ori vulnerabili. Ridicăm atâtea ziduri, de fapt, că putem plânge un râu de lacrimi și nu se cheamă că suntem vulnerabili.

Ne-am învățat să asociem vulnerabilitatea cu eșecul, cu neputința sau cu expunerea la ridicol. Și apoi să punem semnul egalității între afișarea durerii și autenticitate. Iar asta este foarte departe de adevăr.

Autenticitatea se referă la calitatea de a te prezenta așa cum ești, nu cum ți-ai dori să fii, cum ar vrea alții să fii sau cum ar da mai bine. Autenticitatea înseamnă trăirea și exprimarea sinceră a propriei noastre esențe, nu (doar) a durerii și pierderii.

Iar când spun „esență” mă refer la acel „nucleu” interior care stă la baza caracterului, valorilor, principiilor, credințelor, personalității fiecăruia dintre noi. Acea „amprentă” unică manifestată prin modul în care o persoană iubește, își exprimă compasiunea, își urmează pasiunile și se raportează la lumea din jur. Este ceea ce rămâne constant în ciuda schimbărilor externe sau a provocărilor prin care trecem.

Autenticitatea este acea voce interioară care ne ghidează acțiunile și deciziile, refuzând compromisurile inutile în favoarea adevărului personal.

Autenticitatea înseamnă să rămâi loial principiilor și valorilor tale și să le exprimi chiar și atunci când ar fi mult mai ușor să fii cool și să le spui celorlalți ceea ce vor să audă. Dar asta nu presupune deloc să te expui în fața întregului glob pământesc. Și nicio legătură cu durerea. Iar faptul că treci de la „fac bine și viața mea e perfectă, uitați-vă la mine cât de grozav îmi merge” la „de fapt m-a durut toată viața mea și uite ce am ascuns mereu” nu înseamnă neapărat că ești autentic sau perceput ca fiind autentic.

Definind Vulnerabilitatea: Diferența dintre a fi autentic și a plânge în public.

Învățăm de mici să respingem situațiile de a fi vulnerabili pentru că le asociem „cu stări negative precum frica, rușinea, suferința, tristețea și dezamăgirea – emoții despre care nu vrem să discutăm, nici măcar atunci când ne afectează profund modul în care trăim, iubim, muncim sau conducem o firmă. Ceea ce puțini dintre noi reușesc să înțeleagă, lucru pe care eu însămi l-am înțeles după zece ani de cercetare, este că vulnerabilitatea este, totodată, sălașul emoțiilor și al experiențelor la care râvnim. Vulnerabilitatea este locul unde se nasc iubirea, sentimentul de apartenență, bucuria, curajul, empatia și creativitatea. Este sursa speranței, a empatiei, responsabilității și autenticității.” (Brené Brown, Curajul de a fi vulnerabil”)

De cele mai multe ori ești cu mult mai vulnerabil când ești fericit(ă). Vulnerabilitatea nu înseamnă să te doară ceva, iar autenticitatea nu este sinonimă cu a arăta asta pe internet, pe scenă sau în mijlocul străzii. Nici să devii strident cu orice preț.

Ești vulnerabil când te implici cu toată ființa ta în ceva (poate fi un proiect, un job, o afacere sau o relație). Atunci când te expui știind că dacă pierzi, TE pierzi. Atunci când îți exprimi ideile și convingerile cele mai profunde, știind că oamenii ar putea să reacționeze negativ, să te critice, să te arate cu degetul, să te părăsească. Atunci când alegi să iubești neștiind dacă te iubește și celălalt sau dacă te va iubi vreodată. Atunci când ai un vis și îl spui și altora. Atunci când creezi ceva și arăți lumii opera ta riscând ca lumea să o desconsidere sau chiar să râdă. Ești vulnerabil când riști, nu neapărat când plângi.

Vulnerabilitate vs. Autenticitate: cum cele două se intersectează, dar nu sunt sinonime.

A fi autentic implică, în mod inevitabil, o doză de vulnerabilitate. Dar deși vulnerabilitatea și autenticitatea sunt strâns legate, ele nu sunt sinonime. Pentru a te exprima așa cum ești cu adevărat trebuie să îți asumi riscul de a nu fi înțeles sau acceptat de către ceilalți.

Vulnerabilitatea vine la pachet cu posibilitatea de a fi rănit dar tot ea este, într-o mare măsură, cheia pentru a trăi o viață plină de sens, conectare și bucurie. Prin urmare, autenticitatea fără vulnerabilitate este aproape o contradicție în termeni. În același timp, însă, poți fi vulnerabil fără a fi autentic; de exemplu atunci când împărtășești emoții reale dar cu un scop ascuns. Aceasta din urmă se cheamă manipulare. Nici vulnerabilitatea și nici autenticitatea nu înseamnă să îți așterni rufele murdare în văzul tututor sau să îți prezinți durerile și angoasele oricui.

Valoarea reală a vulnerabilității

Vulnerabilitatea nu este echivalentă nici cu durerea, nici cu slăbiciunea, nu este un spectacol sau o confesiune publică. Vulnerabilitatea nu este o slăbiciune. Este despre a încerca ceva nou, a păși în necunoscut, a-ți asuma riscuri. Să fii vulnerabil înseamnă, uneori, să spui „nu”, „nu știu”, „îmi pare rău” sau „am nevoie de ajutor”. Să încerci ceva nou, să intri într-o relație sau să ieși dintr-una. Să îți asumi riscul că îți poți „pune sufletul pe tavă” și ceilalți să profite de asta, să te înșele și să te rănească. Adică exact acele lucruri care te sperie cel mai mult și pe care nici nu vrei să le gândești sau să le faci. Alea de care fugi constant și în jurul cărora ridici mereu ziduri de netrecut.

De ce să (vrei să) fii vulnerabil?

Pentru că trăind viața într-o armură impenetrabilă pare să fie sigur, dar această siguranță aduce cu sine multă nefericire și izolare.

Pentru că nu poți avea relații semnificative și profunde dacă nu îți dai voie să te exprimi așa cum ești și să trăiești în acord cu ceea ce ești.

Pentru că nu vei putea experimenta nimic cu adevărat dacă nu îți dai voie să te implici cu totul. Iar implicarea este riscantă.

Chiar și cariera și proiectele noastre pot capăta un nou sens dacă ne permitem să explorăm și să ne exprimăm cu adevărat pasiunile.

De asemenea, ne conectăm mai profund cu noi înșine, înțelegând cine suntem, ce dorim și cum să ne aliniem acțiunile cu valorile noastre autentice.

Doar fiind vulnerabili ne vom putea redefini forța, ne vom (re)conecta cu esența noastră umană și (re)descoperi posibilitățile infinite ale vieții. Nu este un proces ușor și nici rapid, ci o călătorie continuă de auto-descoperire și auto-exprimare. Uneori o poți face singur(ă), alteori nu. Dar să știi și să poți să ceri ajutorul este o artă în sine.

Să-ți îmbrățișezi propriile imperfecțiuni este nu doar o modalitate de a găsi fericirea, ci și de a trăi o viață mai autentică și împlinită. Iar primul pas este de a te accepta pe tine însuți așa cum ești. Aceasta înseamnă a recunoaște și a valoriza toate aspectele tale, bune sau mai puțin bune, fără a te compara cu alții. Desigur, asta nu presupune că încetezi să vrei să evoluezi sau să schimbi anumite lucruri, pe principiul „ăsta sunt eu și altul mama nu mai face”. Asta presupune să accepți că ești o ființă în continuă schimbare și că drumul tău este diferit de al celorlalți. Și că, uneori, ești vulnerabil și că este ok să fie așa.

Și o recomandare

Iar dacă ai ajuns până aici și ai vrea să aprofundezi acest subiect, te invit să citești cartea „Curajul de a fi vulnerabil”, care este un adevărat ghid practic pentru a ne reconecta cu această parte esențială a noastră.

Este o carte extraordinar de frumoasă, în care suntem încurajați să ne depășim temerile, să facem pași conștienți în afara zonei noastre de confort și să privim vulnerabilitatea ca pe o artă, o împletire subtilă de curaj și autenticitate.

Iar dacă îți va plăcea, citește și celelalte cărți pe care le-a scris Brené Brown, nu vei regreta. Profesor și cercetător al Universității din Houston și doctor în asistență socială, și-a petrecut ultimii 20 și ceva de ani făcând studii asupra vulnerabilității, rușinii, curajului și empatiei. Cărțile ei prezintă rezultatele acestor cercetări, scrise într-un limbaj succint și care poate fi înțeles de oricine.

Lectură plăcută!

__________

Dacă vrei să primești mai multe informații de la mine, abonează-te la newsletter înainte să pleci. Te pot ajuta? Programează o discuție.