Redefinind „normalul”
Despre iluzia normalității. Pentru că doar atunci când învățăm să ne îmbrățișăm unicitatea valorile noastre se clarifică, prioritățile se reașază și viața capătă un sens nou.
Când nesimțirea se cheamă libertate, libertatea nu mai înseamnă nimic
Libertatea ta se oprește unde începe libertatea mea. Și invers. Asta nu s-a înțeles, încă, în democrația de baltă românească. Dacă tu ai dreptul să țipi, țipă unde nu te aud eu, pentru că eu am dreptul la liniște. Câtă vreme îmi încalci un drept pentru că ți-ai luat libertatea de a țipa se cheamă proastă creștere, nesimțire și indolență.
Dacă postezi pe Facebook ce vrei tu și mie nu îmi place, am libertatea de a te scoate din lista de prieteni, de a nu te urmări, de a te bloca în ultimă instanță, pentru că eu am dreptul să citesc doar ce îmi place mie. Dar dacă în loc să scrii vii și îmi strigi la geam, atunci nu e libertate, e cu totul altceva!
Strada e a noastră, a tuturor, la fel scara blocului, parcul de peste drum, restaurantul unde mâncăm, școala în care învățăm, clădirea în care muncim. Dacă toți ne-am lua libertățile și am face ce am vrea, unde crezi că am ajunge? Pentru că toți avem dreptul de a vorbi. Chiar tare, cât de tare. Avem dreptul să urlăm. Cum ar fi dacă am începe toți să urlăm, unii peste alții, precum lupii în nopțile cu lună plină?
Dacă tu vrei să meditezi la orele 11.30 dimineața, ai dreptul ăsta? Cum ar fi dacă eu mi-aș lua libertatea de a da muzica la maxim în fața geamului tău? Ce, te-am pus eu să stai la parter? Sau să îți iei casă în bloc cu mine, pe același palier cu mine? Mută-te!
Tu ai dreptul să claxonezi la orice oră din zi și din noapte, luuuuung, continuu, să te auzi. Crezi că în blocurile alea pe lângă care treci sunt copii de câteva zile, care au DREPTUL să doarmă când treci tu pe șosea ca un pașă plin de libertăți și ego? Sau spitale în ale căror paturi sunt oameni operați acum câteva ore, cu dureri care oricum nu îi lasă să doarmă? Crezi că ei au DREPTUL să aibă puțină liniște? Sau poate restaurante în care niște oameni s-au așezat cu prietenii lor la masă și încearcă să se audă unul cu altul? Crezi că ei au DREPTUL să mânânce și să se simtă bine?
Când tu ai libertatea de a arunca orice pe stradă, de a lăsa mizerie în urma ta în pădure, în parc, de a-ți scoate câinele pe stradă și a-i lăsa rahații oriunde pentru că, na, până și câinele are libertăți, crezi că ceilalți au DREPTUL și LIBERTATEA de a se plimba în parc fără să calce în mizeriile produse de tine sau câinele tău? Crezi că un copil are dreptul să alerge pe iarbă fără să se murdărească?
Sau toți sunt liberi să plece, ca să rămâi tu singur, pe șosea, în bloc, în parc, în clădirea în care muncești? Pentru că tu ai doar drepturi și libertăți. Doar tu le ai.
Îți place ce scriu? Atunci abonează-te la newsletter și îți voi trimite pe email info de câte ori apare ceva pe blogul ăsta. Te pot ajuta? Sunt aici pentru tine. Vrei să citești și altceva? Urmărește pagina de recomandări.
Din aceeași categorie: Articole
Viața e un dar, nu un dat
Pentru nimic din ce experimentezi acum nu ai primit o garanție. Nimeni nu are garanția că mâine se trezește. Trăim ca și când e obligatoriu să apară o nouă zi mâine, dar pentru mulți ziua de mâine nu mai vine....
Un război al nimănui
Știi de ce mi-e mie frică? Mi-e frică de ziua în care ne vom ucide bruma de compasiune pe care o mai avem. Mi-e frică de ziua în care absența totală a iubirii va naște monștri. Mi-e frică de ziua...
Vine, vine, vine… cine vine la micul dejun?
O viață frumoasă se construiește cu recunoștință și mulțumire. O viață frumoasă nu înseamnă că nu ai probleme deloc, ci înseamnă să fii recunoscător pentru ce vine în calea ta și să numeri binecuvântările, nu problemele.
Despre mine
Diana Soare. Căutător de sensuri. Life coach. NLP Practitioner. Blogger. Visez, călătoresc, gândesc, muncesc. Acționez și povestesc. Exist, simt, fac ce simt şi când simt. Visez şi îmi împlinesc visele. Trăiesc intens ce mi se oferă, cu bune şi rele, dar încerc să iau de la viaţă doar lucrurile frumoase. Continuă să citești aici.
